30 Nov, 2008
Tânăr, sexy, responsabil
Posted by: Sibian.ro In: Hai sa emigram| Politica| Romani in Romania| Sibiu
“Mergem, să scăpăm odata!” zice vecinu-meo de la 4 în faţa şcolii. Pe noi ăştia de pe Oaşului ne-o bagat în sala de sport. Asta m-o făcut să mă simt şi mai important. La intrare, erau nişte buletine de vot care ne arătau cum trebuie să ne facem datoria. Nişte hârtii ieftine, plătite probabil direct din buzunarul parlamentarilor, tăiate cu pix albastru pe care scria “Anulat”pe diagonală.
O fi fost vreo glumă proastă al unuia fără respect faţă de acest instrument al democraţiei noastre orginale care este procesul electoral. Aşa fac unii pe deştepţii, şi dup-aia tot anul numa comentează că n-avem drumuri ca-n Germania. Sincer nici io n-am fost prea atent la campania asta, aşa ca atunci când m-am văzut în faţă bulitinului, nu m-am gândit de două ori şi l-am ales pe singurul căruia i-a păsat cu adevărat – Senatorul meu.
Apoi mi-am amintit de domnul cu părul alb ca taica-meo, cum ne priveşte el serios de desupra alimentarei, şi m-am gândit, că el de ce nu merită o şansă, aşa scorţos cum pare ? L-am ales şi pe el. Dar necunoscutul de la PRM, sau PNG-istul de pe pagina 4? Dacă pe ei nu o să-i aleagă nimeni? … cum o să se simtă? I-am ales şi pe ei. Şi pe UDMR-ist. Aş mai fi vrut să-l aleg şi pe domnul acela de la RadioCom, ce pune el sufleţelul în comunicaţii, dar nu l-am putut găsi nicăieri
Am făcut la fel şi cu al doilea bulitin; mi-am dat seamă că pentru mine, toţi sunt nişte invingători.
Eu am votat, tu ce mai aştepţi?






























