Aţi observat cum oamenii nu-şi mai scriu scrisori deloc în zilele ăstea?
Pe lângă amalgamul de beep-uri, mail-uri, buzz-uri, post-uri, mass-uri care ne sufocă, mai sunt încă oameni decenţi care-şi rup din timp şi banii de ţigări să aştearnă pe hârtie câteva gânduri bune pentru semenii lor. Un astfel de om, este Senatorul Meu. Îl mai ştiţi pe copilul ală enervant care avea propriul lui Terminator? No, io am un Senator.
Astăzi când veneam acasă, cu toate grijile de la fabrică pe cap, nu credeam că ar mai putea fi ceva care să schimbe ziua asta de cacao, când observ un plic nou în cutia cu facturi. Trec peste toată bărbăţia, şi vă mărturisesc, am vărsat o lacrimă citind cele câteva rânduri iscălite cu mâna fermă, dar totuşi sensibilă de senator, cu un font fantezist şi toner de calitate. Aceste cuvinte le împărtăşesc acum cu voi, cititorii mei, ca să vă bucuraţi şi voi.
Într-o lume în care suntem obişnuiţi să auzim despre politicieni, ca fiind nişte balauri cu capete, care nu fac decât să treacă de la un partid la altul pentru a-şi urmării propriile interese, iată ca există şi excepţii aşa cum este Senatorul Meu: “pun înaintea intereselor mele, interesele dumneavoastră şi ale cetăţii Sibiului în care convieţuim împreuna“. Când mă gândesc că eu nici măcar nu i-am dezvăluit adresa (ce uituc!), şi totuşi scrisoarea m-a găsit! Şi toate astea doar pt. că am scris ceva pe blog?
