Sibian.ro

Guest post: Sery, tatic de Sibiu

Mi s-antâmplat să fiu tată de copil care anul acesta a început şcoala. Flori, ghiozdan, emoţii, pregătiri, discuţii…tot ce se poate şi nu închipui din amintiri. Am trecut şi noi prin acestea. Ajunşi aproape de un renumit colegiu din Sibiu am fost întâmpinaţi încă de la poartă de „şmecherii şi şmecheriţele” din anii liceali care, deja fumau pipele „păcii”. Buuuun, mergem în curte, lume multă, tărăboi, părinţi pierduţi în spaţiu căutând locul copilului lor, haos generalizat. Îmi veniră în minte aproape instantaneu anii copilăriei mele (comuniste, ca să fim bine înţeleşi), atunci când ordinea şi disciplina erau duse, uneori la extrem. Nu, nu-mi doresc „acea” disciplină, vreau doar minimul posibil de atunci, doresc doar o palidă copie a acelor ani în care ştiai exact unde trebuie să-ţi aşezi odrasla, unde merge, de ce merge acolo, la ce oră, cu cine, şamd.

Apoi. Fiind etnic maghiar, copilul meu merge la şcoală cu predare în această limbă, în aceeaşi şcoală unde am învăţat şi eu, cu foarte puţini dintre dascălii care mi-au îndrumat şi mie paşii (şi creierul). Ar fi fost minimul de politeţe intr-un oraş multicultural şi multietnic ca la deschiderea anului şcolar, la unitatea unde este predare şi în limbile minorităţilor să se fi adresat o juma’ de frază cineva în limbile acestea (maghiară şi germană). Dar organizatorii dascăli au preferat alte „cuvântări” care nici măcar nu au fost ascultate de copii. Logic.
Una peste alta, e vai de sistemul preuniversitar încă de la prima zi, a festivităţilor. Nu ştiu, zău cum ar putea continua bine?