Sibian.ro

E titlul unui articol apărut duminica in The Guardian şi ar trebui să fie un citat din Ion Iliescu, sau cel puţin aşa suntem conduşi să credem. Şi nu, nu e un articol din The Sun, dar pe praful asta şi ziarele quality trebuie să vândă. Şi la ei, şi la noi, iar un titlu din astă semi-exploziv ar putea să mai ridice vreo sprânceană obosită de britanic într-o zi ploiasă de duminică.

Sincer să fiu când am dat peste link-ul asta pe Twitter (sic!), mi-am făcut nişte aşteptări foarte mari – uite, imi zic, dacă noi nu suntem în stare să clarificăm lucrurile cu revoluţia, să vină tot aştia de pe insula lor să le pună la punct, că tot există un oarecare apetit britanic pentru istoria noastră recentă.

Articolul propune câtevă subiecte relativ interesante, însă în mare este destul de siropos pentru gusturile mele, romanţat aşa pe stilul reportajelor cîştigătoare de EMY ale protv-ului. Aşa cum dă bine într-o poveste, Ed Vulliamy a lu’ Observer, se întoarce în România după 20 de ani să ia spiritul locurilor şi al vremurilor. Desigur ca un jurnalist respectabil, ar trebui să-şi dea seama cât de relevante sunt nostalgiile interlocutorilor săi după 20 de ani de la evenimentele pe care le relatează, dar merge mai departe, de amorul artei. Între noi fie vorba, putea să se bazeze mai bine pe propiile amintiri şi ieşea un articol mai reuşit.

Pentru occidentalul nostru îmbibat cu multe decenii de democraţie-monarhie-constituţional-parlamentară, asasinatul celor 2 dictatori de tristă amintire, reprezintă un subiect de presă la orice oră, şi să aduci un faţă chiar un membru al plutonului de execuţie e suficient de exotic. Dorin-Marian Cirlan pare un om de treabă, cândva un militar destul de neînsemnat, căruia istoria i-a rezervat un rol poate peste puteri. Astăzi încearcă să-şi creeze o poveste acceptabilă pe care să şi-o lase posterităţii. Sunt tot felul de detalii picante şi pline de imaginaţie de genul “ultimele cuvinte ale dictatorului” sau “Ceauşescu a murit cântând Internaţionala”. Momentul de real amuzament pentru cititorul român este cel în care susnumitul povesteşte natural cum, şezând pe cadavrul împuşcatului (pentru că era cel mai comod loc), îşi pătează uniforma de camuflaj (un detaliu literar) şi apoi remarcă cu stupoare că “armata nu i-a plătit niciodată curăţarea pantalonilor” (nota blogului: aşa cum plătea statul român în general soldaţilor )))

Pe lângă Ion Caramitru, un amnezic frumos care se visează romantic călărind pe taburi, jurnalistului nostru (pot să-i spun aşa deja mă simt ataşat de el cumva), ia un interviu şi Cordruţei Cruceanu, o altă doamnă bine intenţionată. Şi aşa ajungem şi unde vroaim eu.

Of all the hundreds of speeches Iliescu made and has made since then,” recalls Cordruta Cruceanu, “the one that sticks in my mind was when he said: ‘In a country like Romania, it was impossible to have a revolution, so it had to be staged.‘ That is the closest he has ever come to admitting what almost everybody believes, or knows, to have happened.”

Partea faină la istorie, e că de multe ori chestiile importante stau în detalii. Sigur toţi ştim (credem că ştim), că Iliescu, că terorişti, că mai degrabă lovitură de stat, conspiraţii…etc. Ce vreau să zic: eu nu cred că Iliescu a zis vreodată aşa ceva. Sună super bine, dar animalul asta comunist s-a mişcat mult prea abil prin faţa camerelor de filmat, a microfoanelor şi a istoriei încât să facă gafa de a recunpaşte public că întreaga sa carieră politică postdecembristă se bazează de fapt pe o farsă. Eu unul nu am putut găsi nicăieri pe net o referinţă la acest discurs – ceea ce nu înseamnă că nu există.

Ziarele româneşti mi-au dovedit încă o dată că au redacţiile pline de traducători angajaţi pe posturi de redactori – cam toate au preluat ştirea, dându-şi silinţa să o rescrie cât mai bine. Niciuna din publicaţiile care au găzduit acest articol nu a ridicat vreun semn de întrebare, sau a căutat vreo referinţa la discursul fantomă citat de doamnă Cruceanu: Cotidianul, Adevărul, Realitatea, HotNews, Ziua. Singurii care au mai mişcat câte ceva sunt comentatorii articolelor care au demontat o parte din afirmaţiile deplasate din articol, probabil de unde şi vorba “cititorii noştri sunt mai deştepţi decât noi”.

În final, bucata asta ramâne o monstră de presă nereuşită,  în ciuda ingredientelor de “calitate”, dat fiind raportul scriiturii cu realitatea obiectivă – sau cel puţin ce percep eu din ea. Titlul asta dat, destul de mişeleşte, e ca şi cum aş scrie un articol despre mersul americanilor pe lună şi aş cita un conspiraţionist. La final aş pune titlu mare Neil Armstrong: “Date fiind problemele de ordin tehnic, imposibil de depăşit la momentul 1969, nu am putut să ajungem pe lună, aşă ca a trebuit să regizăm toată treaba asta”.