Ultimii ani au însemnat 2 mari capcane pentru societatea civilă (care a mai rămas). Prima a fost votul uninominal, cel care avea să ne schimbe clasa politică. Rezultatul acestuia a însemnat victoria celor ca Oprişan, Vanghelie sau Mazăre, care mai apoi s-a transmis într-o victorie în cadrul structurilor de partid, şi într-un final la alcătuirea ultimului guvern – care din multe puncte de vedere pare a fi a unor necunoscuţi iluştri.
Cea de-a doua capcană care ni s-a întins este cea a descentralizării. Sprijinită de aderare la uie, a fost şi este în continuare o temă minunată de discuţie, adusă şi astăzi de Băşe-Geoană-Boc în contextul schimbării constituţiei. Teoria e minunată – să aduci factorul de decizie cât mai aproape de cetăţean, nimeni nu ştie mai bine care sunt problemele cetăţeanului decât alesul local. În practică când ne-am văzut în faţa buletinului de vot la uninominale, şi mai devreme la locale, tot ce ne doream era să avem un buletin de vot plin de saşi şi să-i votăm pe toţi. Şi nu am nici o îndoială că am fi făcut-o. Dar nu a fost aşa, ne-am, trezit cu nişte chipuri stărine şi insipide şi n-am ştiut ce să facem.
Cu ce ne-am ales? Cu o gaşcă de politruci de provincie, care-şi împart acum judeţul cu “ăsta mie – ăsta ţie”, de la funcţia apolitică prin lege, de prefect, până la cele mai mici direcţii judeţene care în mod evident ar trebui conduse de profesionişti în domeniu. Clasa politică a fost atât de abilă să ne demonstreze în toţi aceşti ani, că ţara nu poate fi condusă de tehnocraţi, ci numai de un aparat politic de incompeneţi cotizanţi. Articolul complet din tribuna.
Ne-au vândut: luptă anti-corupţie, uninominal, descentralizare şi autostrăzi suspendate. Anul astă o să ne vândă constituţie.
(janlukacs@gmail.com)
