via Adevărul

Oricum cartea merita, stiu c-am citit-o pe autocar in drum sper mare intr-o vara, de se mirau toate babele cum citeam si ma prapadeam pe-acolo de ras. Aparent nu e normal sa citesti si sa razi, mi s-a mai atras atentia, dar in cazul asta nu prea ai de-ales. Nu o sa dati peste nu-stiu-ce poante savuroase sau intamplari iesite din comun, dar Jerome in cel mai pur stil englezesc povesteste atat de savuros incat te face sa vrei sa vorbesti ca el.

In plus pune in practica o fantezie masculina eterna, barbatii in natura de capu’ lor. Dovada ca dupa publicarea cartii, zic amicii de la Cotidianul, traficul cu ambarcatiuni usoare pe Tamisa a crescut cu 50%. Cine n-a visat niciodata sa plece cu pluta pe Olt sau pe Mississippi macar, sa arunce prima piatra.

Dar asta-i doar o fantezie de-a mea, vorba reclamei. Cumparati cartea!

Aşa deci, Jurnalul, marele cotidian felixian îşi începe seria de inserturi cu?

Cel mai iubit dintre pământeni vol 1- Marin Preda (18 martie)
Cel mai iubit dintre pământeni vol 2 – Marin Preda (25 martie)
Cel mai iubit dintre pământeni vol 3 – Marin Preda (1 aprilie)

S-o fi-nvartind Marin Preda în mormânt, sau asta e doar o idee preconcepută?

Bănuiesc c-ar trebui să mă bucur că nu împart carnete de partid cu ziarul (deşi dau exemplere din Scânteia), ci dau de citit la naţie. Ce să mai vorbesc, că Rădulească girează cu intelectul ei colecţia. într-un clip TV, în nişte bikinei drăguţi zâmbind insinuant.

Io unul, nu mai iau. Am văzut filmul. Victor Rebenciuc face o treabă bună în rolul lui Dan Voiculescu.

Pe scurt, daca cumva prin nu-stiu-ce circumstante ajungeti printr-o librarie Humanitas si va trebuie sa cumparati ceva (de fapt o carte sau mai multe), atentie la urmatoarea informatie: daca aveti un abonament sau cartele  Vodafone, e o chestie prin care dati un SMS si mai aveti voie la o carte gratis din colectie. A mai fost promotia asta si anul trecut si cred ca am citit cel putin una din multe carti pe care le-am primit pe gratis

In plus (si asta e ultimul pont), ca de obicei, la Humanitas sunt o gramada de carti la preturi de nimic. De ex ai putea sa iei “Vrajitoarele din Eastwick” cu 16 lei si sa primesti “Portocala mecanica” moka. Cred ca deja nu va mai pare rau ca nu m-ati scos din RSS reader, huh? huh? si da, accept si donatii.

PS: eu de-abia acum am aflat de smecherie, asa ca ieri am ratat-o si deja am cam mers peste buget pe luna asta  

Într-a şasea zi a Săptămânii de Ură, după toate demonstraţiile, discursurile, zbieratele, cântecele, lozincile, afişele, filmele, figurile de ceară, după tam-tam-ul tobelor şi ta-ta-ta-urile trompetelor, după tropăielile picioarelor în marş, zuruitul şenilelor de tancuri, huruitul avioanelor în formaţie strânsă, bubuitul tunurilor – după şase zile pline de asemenea lucruri, când orgasmul general vibra la intensitate maximă şi când ura tuturor faţă de Eurasia se încinsese până la o asemenea stare delirantă, încât, dacă mulţimea ar fi pus mâna pe cei două mii de criminali de război eurasieni care urmau să fie spânzuraţi în public în ultima zi a manifestărilor, i-ar fi sfâşiat, mai mult ca sigur, în bucăţi – exact în momentul acela s-a făcut cunoscut că, de fapt, Oceania nu se afla în război în Eurasia. Oceania se afla în război cu Estasia. Eurasia era aliată. Bineînţeles, nimeni nu a recunoscut că ar fi avut loc vreo schimbare. S-a anunţat pur şi simplu, brusc şi peste tot în acelaşi timp, că Estasia este duşmanul, şi nu Eurasia.

George Orwell 1984 – publicat în 1949

În speranţa ca într-o zi aici să avem un minunat blog colectiv, de astăzi aştept propuneri de guest posturi!

Dacă eşti următorul Rives, următorul politician, dacă ai idee cum să salvezi lumea, ai ceva de zis despre oraşul tău (nostru?), dacă eşti mare filosof, dacă lucrezi la LHC, dacă faci poze la porumbei prin Piaţa Mare şi ies tare bine, dacă te enervează ceva tare şi trebuie să ştim şi noi – trimiţi postul tău pe info+coadădemaimuţă+sibian+punctro şi dacă chiar merită, o să public aici aberaţiile. Şi-n plus, pentru cele mai bune 2 posturi publicate, pun la bătaie 2 cărţi care s-au adunat prin stoc:

LIDERO – Oameni de afaceri români de top dezvăluie secretele din spatele cifrelor [Realitatea-Caţavencu 2008]
Arta conversatiei civilizate. Ghid de exprimare eleganta – Margaret Shepherd, Sharon Hogan [Humanitas, 2007]

Spor la scris, şi sper să am la cine le da!

Era ultimul subiect despre care ma astetam sa mai scriu, da joi cum urcam cu Sphinxu’ prin Valea Vistei, intr-o povestea din aia de sa-mai-treaca-durerea-de-picioare, ma intreaba daca exista extraterestrii, sau macar niste viermisori din astia asa … niste bacteriii…o rama. Eh, daca nu mai dadeam azi si peste postul lu Adela cred ca si uitam.

Cand eram prin genarala, inainte sa explodeze tv-ul, era la moda sa citesti sf-uri si filmele ca star trek sau star wars, erau privite ca fiind … pai…de anticipatie. Adica noi astia de la bloc, ne gandeam azi-maine o sa avem la scoala colegi cu fruntea tesita sau cu urechile lungi. Chioscurile de ziare erau pline de reviste ca “Anticipatia”, Start 2001 etc.; rafturile librariilor erau ocupate cu cartile de la Nemira … Dup-aia am dat de cartile lu Erik von Daniken, cu amintirile lui din viitor; un proprietar de hoteluri din Elvetia, ajuns la varsta aia din viata unui barbat cand ai nevoie de ceva nou … Bine io nu stiam asta atunci, vedeam numai pasaje din Biblie care prezentau nave cosmice, statui ale uriasilor care traiau odata pe Pamant, cum zeii extraterestrii se imperecheau cu ficele oamenilor; si totul se lega! Cred ca ultimii ani de gimaziu m-au indepartat definitiv de teoriile paleo-astronautice, si asa cum Alice din Wonderland nu mai putea intelege glasul animalelor, nici io nu-l mai pot pricepe pe elvetian.

Pe proprie raspundere, ma declar de partea celor care sustin existenta piticilor verzi cu ochi alungiti, care fac gratare pe creierele plictisitilor. Da stiu, pe mine nu ma prea luati in serios, ca nu sunt decat un semidoct care face site-uri, dar pe baiatul asta mic negru de vorbeste greu cine-l mai baga in seama? Pai io zic ca el insusi e dovada irefutabila a existentei vietii extraterestre, cu ochii aia de broscoi si cum da din cap asa ca un retard-from-outter-space.

Inca nu, dar asa zice un tip de 25 de ani dintr-o suburbie a Parisului, din cartea lui Martin Page (care avea si el 25 de ani cand o scris-o). Am primit-o si eu tot cand am implinit sfertu de secol, o alegere potrivita s-ar zice. Drept e ca nu poti sa nu vezi similitudinile cu intelectualul asta neintegrat social si antisistem … pana la faza in care intra in coma alcoolica dintr-o beroasa pariziana.

Pana la urma ca orice demers literar serios, nu scapa de finalul moralizator, ai tot timpul impresia ca o sa ajunga acolo, drumul este totusi destul de savuros pe alocuri. De multe ori stilul mi-a amintit de unul dintre preferatii autorului, Jerome K Kerome, ceea ce nu poate fi decat un plus.

O lectura lejera din seria “pe noptiera”, 3-4 ore pt. un speed-reader, 2-3 saptamani pt. mine. A fost destul de interesant sa citesc o carte cu actiunea prin zilele noastre (n-am mai patit asta pan-acum), probabil ca daca fantasticul ar fi fost si mai prezent, era si mai bine. Ii dau nota de trecere.

De la Humanitas…